Avem nevoie de o piatră de pe Marte

Deşi, la ora actuală, sunt la modă discuţiile legate de stabilirea unei colonii umane pe Marte, noi n-am reuşit încă să facem un lucru mai urgent: să aducem de acolo nişte mostre de roci, pentru a fi analizate, pentru a mai acoperi lacunele existente în cunoştinţele noastre despre Planeta Roşie.

Cea mai arzătoare chestiune, cea care preocupă în cel mai înalt grad minţile oamenilor de ştiinţă, a rămas nelămurită: au existat – sau există încă – pe planeta Marte forme de viaţă?

• Iată cum o simplă cană cu ceai poate deveni un detector de particule!
• Pentru prima dată în istorie, astronomii au fotografiat îndeaproape o stea din afara galaxiei Calea Lactee

Cel mai controversat capitol în istoria explorării Planetei Roşii îl constituie, după toate probabilităţile, misiunea Viking. În 1975, cele două vehicule – landere, cum sunt numite -, Viking 1 şi Viking 2, au amartizat (erau primele vehicule terestre care asolizau pe Marte), printre sarcinile lor fiind şi aceea de a căuta aşa-numite bio-semnături – semne al vieţii, urme de orice natură care să indice că pe planetă trăia, ori măcar trăise cândva, ceva viu.

Rezultatele experimentelor biologice realizate de mini-laboratoarale montate la bordul landerelor Viking au fost însă, la vremea aceea, neconcludente. Dar, recent, datele respective au fost reanalizate cu tehnologia mileniului III, iar rezultatele, publicate în 2012, sugerează că landerele ar fi descoperit semne ale existenţei microorganismelor.

Din 1975 şi până acum, cercetătorii au fost împărţiţi în două tabere, una susţinând că informaţiile primite de la Viking indicau clar prezenţa vieţii microbiene pe Marte,  alţii susţinând că aceleaşi date nu demonstrau în niciun caz existenţa vieţii – iar acesta din urmă a fost şi punctul de vedere oficial asupra rezultatelor misiunii. Dar certitudini tot nu avem.

Iată însă că acum Curiosity, cel mai avansat laborator de  analize pe care l-am trimis până acum pe Marte, a descoperit în solul marţian ceva care aprinde din nou controversele. Şi anume, a descoperit prezenţa unei substanţe numite perclorat.

Acesta este un agent oxidant puternic, care distruge moleculele organice, iar prezenţa lui ar putea, în fine, să explice rezultatele frustrant de neclare obţinute în urmă cu aproape 4 decenii de Viking. Dacă pe Marte a existat viaţă, percloratul a şters în mare măsură urmele acesteia, distrugând mare parte din moleculele organice care ar fi dovedit prezenţa ei. Nu înseamnă însă că, la o analiză mai atentă, n-am putea descoperi nişte urme, nişte rămăşiţe de molecule organice, scăpate de acţiunea percloratului. Dar ce înseamnă o analiză mai atentă?

Această întâmplare scoate în evidenţă cât de urgentă şi necesară este o analiză foarte amănunţită a materialului din care este alcătuită planeta. Curiosity este o minune tehnologică, nimeni nu neagă asta, dar, de la milioane de kilometri depărtare, se pare că nu se pot face analize mai precise de atât. Un studiu cu adevărat aprofundat s-ar putea întreprinde aici, pe Terra, şi am avea şanse mari să obţinem rezultate mai clare, cu o singură condiţie: să avem, cum se spune, obiectul muncii. Ce mai încolo-încoace, ne trebuie nişte mostre de roci marţiene!

Aşadar, prioritatea noastră în acest moment ar trebui să fie procurarea unor asemenea mostre. Şi, chiar dacă lumea pare, la prima vedere, interesată mai curând să trimită oameni de Marte decât să aducă de acolo nişte pietre, să ştiţi că, totuşi, misiunea de a aduce mostre de material marţian preocupă pe mulţi specialişti, iar organizaţiile ce activează în domeniul explorărilor spaţiale fac deja planuri în acest sens.

Mars sample return mission (MSR) este numele generic dat unei astfel de misiuni, ce ar avea ca obiectiv colectarea de praf şi pietre de pe solul marţian şi aducerea lor pe Pământ. Extrem de profitabilă, în virtutea marii cantităţi de informaţii valoroase care ar putea fi obţinute, o astfel de misiune este considerată, după cum a afirmat la un moment dat, Louis Friedman, director executiv al The Planetary Society, un fel de „Sfânt Graal” al misiunilor spaţiale robotizate. A transporta pe Marte instrumente de laborator, cum sunt cele de la bordul lui Curiosity, este extrem de costisitor, iar cantitatea de informaţie pe care o putem obţine prin analizele efectuate de ele este limitată. În schimb, dacă am avea aici, pe Pământ, mostrele marţiene, ele ar putea fi studiate iar şi iar, de mai multe laboratoare, cu tehnici diverse, iar datele obţinute ar fi cu siguranţă, mult mai precise. În opinia comunităţii ştiinţifice, studiul unor mostre de sol marţian ar putea furniza răspunsuri la un mare număr de întrebări de detaliu legate de Marte – de geologia şi chimia ei, de formarea şi evoluţia ei, ca şi de condiţiile asociate cu prezenţa sau absenţa vieţii.

Dar, până acum, toate misiunile, toate vehiculele, de orice fel, trimise spre Marte şi pe Marte, pentru a orbita în jurul ei sau pentru a asoliza, nu au fost proiectate având în minte ideea întoarcerii. Ele ajung acolo, îşi fac treaba la faţa locului şi acolo rămân; aşa au fost gândite lucrurile încă de la început.  O misiune care să includă prelevarea de mostre şi apoi decolarea vehiculului de pe Marte şi revenirea pe Pământ înseamnă cu totul altceva, pune alte probleme tehnice complicate şi, pentru moment, n-am ajuns prea departe în proiectarea unor astfel de misiuni.

De-a lungul timpului, au fost propuse mai multe astfel de proiecte, dar, pentru moment, niciunul n-a trecut de faza discuţiilor, a calculelor preliminare şi a programului „pe hârtie”.

• în 2008, NASA a plănuit trimiterea pe Marte, în cadrul programului Mars Scout, a unor misiuni robotice cu costuri scăzute, printre care şi una, numită SCIM („Sample Collection for Investigation of Mars”) ce avea ca menire colectarea unor probe de material marţian, fără a asoliza pe planetă, ci doar trecând pe deasupra ei. Particulele fine de praf ar fi urmat să fie captate cu ajutorul unui material numit aerogel. Faptul că sonda colectoare nu urma să amartizeze, nici să se plaseze pe orbită, ar fi dus la un cost scăzut al acestei misiuni. Dar programul a fost anuat în 2010.
• în 2009, NASA şi ESA au încheiat un protocol de colaborare ştiinţifică, în cadrul Mars Joint Exploration Initiative, al cărui scop final era obţinerea unor mostre de sol de pe Marte, cândva în perioada 2020-2022. Însă, ulterior, tăierile din buget (era criză) au dus la anularea programului. A fost o lovitură grea pentru comunitatea ştiinţifică de profil, deoarece lucrurile porniseră bine şi existau mari speranţe că misiunea va avea succes.
• în septembrie 2012, NASA a anunţat că urmează să studieze mai multe strategii de aducere a unor mostre de material marţian, pentru o misiune ce ar putea avea loc cel mai devreme în 2018.
• ruşii au şi ei un plan pentru o misiune tip MSR, numită Mars-Grunt, ce implică trimiterea pe Marte a unui utilaj robotic de colectare a mostrelor, la mijlocul anilor 2020. Proiectul a fost propus de Institutul Rus de Cercetări Spaţiale şi urmează să fie finanţat de Agenţia Spaţială Rusă.
• China are, de asemenea, în plan organizarea unei MSR până în 2030, iar Franţa are şi ea intenţia de a participa la o astfel de misiune, în colaborare fie cu Statele Unite ale Americii, fie cu una sau mai multe ţări europene.

Dovada că există preocupări generalizate pentru organizarea unei MSR în decenile următoare o constituie chiar existenţa unui grup internaţional de lucru dedicat acestui scop – international Mars Architecture for the Return of Samples (iMARS) Working Group.

Iar ţările care au capacităţi de explorare spaţială au pe agenda lor de lucru şi implicarea în MSR,  fie pe cont propriu, fie în colaborare cu alte ţări, în speranţa de a obţihe mult-râvnitele mostre de roci marţiene, ce vor da întrebărilor noastre despre planeta vecină răspunsurile pe care le aşteptăm de zeci de ani.